ECOality - POVESTIRI DESPRE SCHIMBARE: “Generațiile tinere sunt de ce în ce mai conștiente de problemele societății contemporane […] Am credința că noi tinerii vom reuși să găsim aceste soluții și să ne unim pentru binele nostru, al tuturor!”

Tinerii bucureșteni, beneficiari ai programelor de educație pentru mediu organizate de Primăria Capitalei au împărtășit impresiile de „călătorie academică” prin Laboratoarele Ecopolis în cadrul proiectului Ecoality: Tineri și autorități locale împreună pentru justiția de gen și climatică.

“Generațiile tinere sunt de ce în ce mai conștiente de problemele societății contemporane […] Am credința că noi tinerii vom reuși să găsim aceste soluții și să ne unim pentru binele nostru, al tuturor!” a explicat Patrick Pătrașcu, student al Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul A.S.E. București.

În cadrul sesiunii din data de 5 mai 2025 găzduită de ARCUB – Sala Studio, Patrick Pătrașcu împreună cu colegi de la ASE, grupați în echipe de lucru, au proiectat împreună acțiuni concrete prin intermediul cărora vor fi promovate justiția de gen și justiția climatică, atât în cadrul facultăților lor, dar și în comunitățile țintă, prin diferite activități de conștientizare publică.

“Vocea tinerilor pe insula schimbării. Laborator de idei verzi” reprezintă propunerea concretă formulată de către grupul de lucru din care a făcut parte Patrick Pătrașcu având ca obiectiv conștientizarea și implicarea tinerilor în probleme legate de schimbările climatice și egalitatea de gen.

Atelierele interactive și colaborative au încurajat creativitatea și nivelul de conștientizare ale tinerilor bucureșteni privind justiția de gen și climatică în comunitățile țintă având ca scop final aprofundarea gândirii și a înțelegerii critice a problemelor generate de schimbările climatice.

“Ceea ce contează în viață cel mai mult este faptul că întotdeauna trebuie să fii motivat, inspirat și, firește, fericit. Să simți că trăiești cu sens. Să simți ca poți contribui cu acțiunile tale pentru o societate durabilă fără inegalități economice, sociale sau de gen” adaugă Patrick Pătrașcu care sete totodata și membru al Asociației Studenților la Economie Agroalimentară și a Mediului.

Conform calendarului acțiunilor, Laboratoarele Ecopolis au fost organizate de către Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21 împreună cu Primăria Municipiului București în calitate de coordonatori la nivel de țară parteneră – România, în cadrul proiectului Ecoality. Odată îndeplinite obiectivele propuse în cadrul acestei sesiuni de instruire, tinerii beneficiari ai programului circumscris Acțiunii A 2.1. - Ecopolis (co-creare) - Laboratoare cu studenți, tineri voluntari și autorități locale sunt pregătiți să treacă în următoarea fază a proiectului: A2.2. - Spații de învățare “de la egal la egal” pentru tinerii studenți și tinerii din grupurile și asociațiile de voluntari pentru a aduce un plus de valoare comunităților care sprijină justiția de gen și climatică.

Mai multe informații despre proiectul european Ecoality pot fi obținute prin accesarea paginii web dedicată acestuia: https://ecoality.pmb.ro. 


Imagini

Acest site a fost creat și întreținut cu asistența financiară a Uniunii Europene în vederea îndeplinirii măsurilor de comunicare și vizibilitate în cadrul Proiectului ECOality: Tineret și Autorități Locale împreună pentru justiția de gen și climatică. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Municipiului București și nu poate fi considerat în niciun caz ca reflectând poziția Uniunii Europene.
Numărul proiectului: NDICI CHALLENGE/2023/451-832 - Politica de confidențialitate
Copyright © 2024 - ECOality: Tineret și Autorități Locale împreună pentru justiția de gen și climatică